Dan Todean este unul dintre primii susținători ai proiectelor noastre. A ales să se implice, alături de alți colegi, în sprijinirea familiilor din comuna Aghireșu!
Povestea
Ca un mic exercițiu de măsurare a timpului, pot spune că m-am împrietenit cu Cătălin în liceu, iar de atunci, să tot fie vreo 7 ani.
În urmă cu aproximativ un an, discutând pe Facebook, aflu că prietenul meu din liceu studiază la Varșovia și că alături de câțiva cunoscuți din Cluj, își dedică o mare parte din energie înființării unui ONG. Proiectul m-a surprins plăcut din prima, fiind unul foarte ambițios.
Personal, ceea ce apreciez cel mai mult este ideea de autofinanțare a programelor de realfabetizare prin munca oamenilor din comunitate și de susținere a micilor antreprenori prin facilitarea accesului la finanțare și piețe locale.
Le doresc mult succes în tot ceea ce își propun și am să încerc să le fiu alături în susținerea acestor proiecte.