Școala Gimnazială “Simion Balint” Copăceni (2021/2022)
October 18, 2021
107.50% Raised
21,500.00 lei donated of 20,000.00 lei goal
1 Donors
Campaign has ended
Prin proiectul pe care îl desfășurăm în cadrul Școlii Gimnaziale “Simion Balint”, din Copăceni, județul Cluj, sprijinim 15 elevi de clasele a VII-a și a VIII-a, prin organizarea orelor de pregătire suplimentară la Matematică și Limba și Literatura Română. Aceste ore sunt susținute de către 3 cadre didactice din cadrul școlii, atât online, cât și offline.
Scopul nostru este de a crește performanțele elevilor în vederea susținerii examenelor de Evaluare Națională, pentru ca aceștia să își poată continua parcursul educațional la un liceu potrivit abilităților și dorințelor lor.
Totodată, pentru că ne dorim să încurajăm inițiativele antreprenoriale, vom sprijini financiar ideile elevilor privind diverse proiecte comunitare sau prin care pot aduce un aport semnificativ mediului înconjurător. Spiritul antreprenorial se cultivă și dezvoltă de la vârste fragede, iar noi ne dorim să le demonstrăm că orice este posibil și este mai mult decât împlinitor să te implici activ pentru bunăstarea comunității din care faci parte.
Proiectul se desfășoară cu sprijinul companiei Yonder.
Ne dorim ca acest proiect să ajungă în cât mai multe școli, ca să putem contribui în continuare la dezvoltarea armonioasă a cât mai multor elevi și la îmbunătățirea sistemului educațional din România.
Dacă îți dorești să te implici, noi suntem mereu deschiși la noi colaborări, fie că este vorba de școli care își doresc să implementeze acest proiect, profesori voluntari sau sprijin financiar, suntem aici să oferim orice informații suplimentare.