Asociația Profesor Gheorghe Balaci a fost înființată în anul 2015 de 4 tineri visători și plini de speranță că pot avea un impact în societate. Între timp, echipa s-a reconfigurat, unii dintre membri alegând să-și aducă altfel contribuția în comunitatea din care fac parte. Însă, mereu a rămas unul dintre noi pe baricade. Acel unul este nepotul profesorului Gheorghe Balaci. Știți vorba aia: „ultimul scapă turma”.
Cel mai probabil n-ai auzit de profesorul Gheorghe Balaci, deși în zona lui și la vremea lui era destul de cunoscut (Poți citi povestea lui aici). Dar sigur ai avut și tu un profesor care te-a inspirat prin energia cu care făcea lucrurile, prin modul de predare, prin bunătatea ce i se citea în ochi și prin vorbele de încurajare pe care mereu le împărțea până și celor mai slabi și leneși dintre elevi. Cu toții am avut un profesor Gheorghe Balaci căruia îi suntem recunoscători pentru ceea ce am devenit astăzi. Și poate că dacă nu exista pentru noi un astfel de profesor, cine știe pe unde eram și ce făceam…
Pentru mine au fost o serie de profesori care au contribuit la cine sunt eu acum. Întâi a fost domnu` Vidican, profesorul de română din clasa a V-a. Era un om foarte corect, iar atunci când ne dădea teste, ne treceam un număr în loc de nume și ne striga după numere. Am făcut școala la sat, dar domnul Vidican era mereu la costum cu cravată. Fiecare zi era zi de sărbătoare pentru el.
În liceu am avut mai mulți profesori care m-au inspirat. Este drept că am avut șansa să învăț la unul dintre cele mai bune licee din Oradea, la Colegiul Național Mihai Eminescu. Dar impactul cel mai mare l-a avut profesoara de economie, doamna Dolhan. M-a făcut să prind drag de economie, așa că am dat la Cluj la Științe Economice. FSEGA pentru „cunoscători”. „Școală de balet” pentru alții (mai mult sau mai puțin cunoscători). Am avut aici vreo 3 profesori care nici nu știu cât impact au avut asupra mea. Primul a fost profesorul Gheorghe Popescu, de macro și micro economie. Datorită lui am ales să candidez să fiu șefă de serie (la noi seria era formată din 360 de studenți). Era luna octombrie la final, iar profesorul acesta mă cucerise prin cultura lui generală și prin modul lui de a privi economia. Ca pe un mod de gândire și un mod de viață. Am decis să candidez doar pentru a fi pe scena amfiteatrului A1 și ca să mă vadă profesorul. Bine, mereu am vrut să ies în evidență în anii de școală. Surpriza a fost când am reușit să conving un amfiteatru plin de studenți din anul 1 să mă și voteze. De acolo am început să am acces la informație, să fac networking, adică să cunosc oameni, profesori și alți studenți care aveau o anume influență în comunitatea academică. N-am avut funcții mai mari ulterior, dar m-am dezvoltat din punct de vedere profesional și personal foarte mult.
Apoi, a fost Emil Luci Crișan, un prof de management, care nici măcar nu mi-a predat, dar de la el am învățat cum să scriu un articol științific. Eram în anul I de facultate când au început să se organizeze pe diferite domenii Olimpiadele Naționale ale Studenților Economiști. Prima ediție a secțiunii Management se ținea la Oradea. Mi-am zis că e o ocazie bună să merg acasă și să particip cu un articol la această competiție. Am trimis pe adresa de concurs un titlu și un abstract, iar la scurt timp m-a sunat un profesor că nu se face așa, că întâi are loc o selecție pe facultate. Evident în anunț nu scria asta și m-am gândit că iar dau de reguli și regulamente obscure și nedrepte. Cu privire la selecție, ne-a chemat pe toate cele 4 persoane să prezentăm ideea noastră de articol, pentru că doar 3 puteam merge mai departe. I-a plăcut ideea mea și mi-a zis că vrea să vadă articolul. Nu știu cum să vă zic, dar în 2006, acum 16 ani, nu aveam laptop sau calculator. Practic mergeam la BCU (Biblioteca Centrală Universitară), îmi luam notițe, iar apoi îmi organizam ideile și scriam articolul într-o sală de informatică la facultate. Și, evident, n-aveam articol, decât multe foi cu idei. Că eu știam că mai am încă câteva zile până la deadline. Și uite așa, Emil (că am ajuns să ne împrietenim după) a stat cu mine până mi-am făcut articolul și mai reformula pe ici pe colo. M-a ajutat să-mi fundamentez ideile, să-mi justific afirmațiile, să găsesc surse bibliografice bune și să scriu într-un mod cursiv. Dacă sunteți curioși ce mare brânză oi fi făcut la concurs, să știți că am primit locul al III-lea. Ceea ce a reprezentat primul pas spre performanța pe care am reușit-o un an sau doi mai târziu când am primit locul I. Ceea ce mai târziu mi-a adus o bursă de performanță din partea UBB. În anul I de master cu toate bursele și jobul de la vremea respectivă ajunsesem să câștig mai bine decât acum. Bine, acum sunt un antreprenor întârziat aflat la început de drum…
Dar să revenim la profesorii noștri. Adică ai mei. Tot prin anul I am mai avut un profesor. Daniel Mican, de info. Ne-a spus că ar fi bine să urmărim toate anunțurile, bilețelele și afișele din facultate și de pe lângă și să participăm la evenimente, competiții, traininguri, workshopuri etc. Pur și simplu am simțit că decolez în momentul în care am început să mă implic, să învăț și să practic educația non-formală.
„Suntem media profesorilor buni pe care i-am avut”, nu e un slogan. Și cred că dacă s-ar face o cercetare științifică pe tema asta, exact la concluzia aceasta ar ajunge. E ca și cu ideea că suntem media celor mai apropiați 5 prieteni. Face sens, nu-i așa?
Gândește-te la propriul profesor Gheorghe Balaci și împărtășește ce sfaturi ai primit și unde ai ajuns datorită influenței profesorilor tăi. Lasă gândurile tale mai jos, pentru că luna aceasta vrem să-i celebrăm pe profesorii noștri.
Articol scris de Ana-Maria Coatu – antreprenor, membru fondator Asociația Profesor Gheorghe Balaci
ana-maria coatu, asociatia profesor gheorghe balaci, gheorghe balaci educatie
1 Comment
Felicitări pentru articol și inițiativă! Vă urmăresc activitatea.